5 idei – jocuri pentru adulți sau copiii din ei!

5 idei – jocuri pentru adulți sau copiii din ei!

Mulți adulți sunt pasionați de jocuri. Unde mai pui că, în majoritatea adulților, se ascund de fapt niște copii. Ori cel puțin noi așa credem că ar fi bine să stea lucrurile. Entuziasmează copilul din prietenul tău cel mai bun, vecinul de la 2 cu care te înțelegi bine, colegul preferat, sora sau tatăl, cu un joc potrivit lor! Prin selecția de jocuri pentru adulți pe care ți-am pregătit-o, nu le oferi doar un cadou inedit, ci și un mod fantastic de a își diversifica activitățile zilnice, de a-și păstra mintea-n priză și a-și îmbogăți cunoștințele, ba și de a se destinde, totodată. Ori și mai bine – fă-ți ție un cadou, iar pe ei nu uita să îi chemi la joacă!

Îți lăsăm în continuare 5 idei la care ne-am gândit noi, cu mențiunea că te încurajăm să îți arunci o privire peste întreaga colecție de pe site dedicată adulților, pentru a lua cea mai bună decizie:

Cards against Humanity

Vârsta: 17+

Durata: 60 minute

Numărul jucătorilor: 4-20

Ideal pentru: 6-8 jucători

Promovat prin motto-ul A party game for horrible people, Cards against Humanity a ajuns în scurt timp unul dintre cele mai populare jocuri de distracție între prieteni. Un joc de cărți total neobișnuit, cu design minimal și provocări care mai de care mai năstrușnice – poate fi oferit cu încredere cadou unui prieten bun cu un simț al umorului foarte dezvoltat, ori pe care-l ști a stăpâni fantastic tainele ironiei. Necesită însă o bună cunoaștere a limbii engleze, și sigur nu e potrivit minorilor, ori celor slabi de inimă!

Dacă îți dorești să adaugi și o doză „sănătoasă” de absurd (nu suntem siguri ce e sănătos aici), ai disponibilă și extensia Cards Against Humanity - Absurd Box.

UNO – ediție aniversară de 50 de ani

Vârsta: 7+

Numărul jucătorilor: 2-10

Un gift box inedit, dedicat aniversării clasicului joc de cărți UNO, va fi cu siguranță apreciat de orice cunoscător!

UNO este popular de 50 de ani, și e un joc potrivit întregii familii – putând include jucători de orice vârstă. Pachetul include și o monedă unică de 50, de care colecționarii se vor bucura în mod deosebit!

Jocuri în dragoste

Vârsta: 18+

Durata medie a jocului: 60 minute

Numărul jucătorilor: 1-8

O continuare de sine stătătoare a popularului Bătălia Cuplurilor, Jocuri în dragoste mizează în mare parte pe aceleași ingrediente ale succesului – și îi iese de minune.

E un joc de societate amuzant, care se joacă împreună cu jumătatea, reprezentând astfel un cadou fantastic pentru un cuplu de prieteni, spre exemplu! Îl poți juca împreună cu jumătatea ta, „împotriva” altor cupluri, sau chiar voi doi, având două variante de gameplay! Demonstrează cât de bine îți cunoști partenerul, iar victoria e a ta – în varianta cuplu vs. cuplu, jucătorii înaintează pe tabla de joc pe baza răspunsurilor compatibile din timpul probelor!

În plus, Jetoanele Cupidon acumulate până la finalul jocului vor îndeplini dorințe câștigătorului... astfel că jocul poate deveni exact atât de fierbinte pe cât îți propui!

Set poker în valiză

Vârsta: 18+

Numărul jucătorilor: 2-6

Ideal pentru: 5-6 jucători

Pokerul nu mai are nevoie de nicio prezentare! Potrivit jucătorilor experimentați și începători deopotrivă, pentru seri de competiție distractivă alături de prieteni ori familie, setul de poker profesionist este format din articole de înaltă calitate, și include toate accesoriile de care este nevoie pentru o experiență de poker completă!

Game of Thrones: The Trivia Game

Vârsta: 18+

Durata medie de joc: 60 minute

Numărul jucătorilor: 2-4

Ideal pentru: 4 jucători

Pentru fanii seriei Game of Thrones (clar, extrem de numeroși), aceasta va fi o adiție fabuloasă! Game of Thrones: Jocul Trivia vă permite să vă folosiți cunoștințele pentru a concura pentru Tronul de Fier. Jucătorii vor trebui să răspundă la întrebări cu grade diferite de dificultate, pentru a cuceri locații cheie din Westeros. Câștigă cine controlează cele mai multe locații din cele șapte regate!

Indiferent ce alegi, Jocozaur garantează pentru zeci de ore de distracție alături de familie și cei mai buni prieteni! O colecție întreagă de jocuri de petrecere dedicate adulților te așteaptă pe site, de unde îți poți extrage inspirație cât pentru ani de cadouri de acum înainte, fără să te repeți!

Jocozaur, mission completed - over & out!

Înapoi la blog

Scrieți un comentariu

Rețineți: comentariile trebuie să fie aprobate înainte de publicare.

  • Istoria Jocozaur

    Istoria Jocozaur

    Descoperă povestea captivantă a Jocozaurului, o afacere care a început dintr-o idee spontană a doi prieteni și a unui verișor. De la deschiderea primului său magazin fizic în 2012, Jocozaurul...

    Istoria Jocozaur

    Descoperă povestea captivantă a Jocozaurului, o afacere care a început dintr-o idee spontană a doi prieteni și a unui verișor. De la deschiderea primului său magazin fizic în 2012, Jocozaurul...

  • Descoperă Tainele Jocului de societate Deal with the Devil

    Descoperă Tainele Jocului de societate Deal wit...

    Explorăm adâncimile intrigante ale jocului 'Deal with the Devil', o aventură de societate unică care combină misterul, strategia și elemente de rol ascuns. Descoperă cum jucătorii se transformă în muritori,...

    Descoperă Tainele Jocului de societate Deal wit...

    Explorăm adâncimile intrigante ale jocului 'Deal with the Devil', o aventură de societate unică care combină misterul, strategia și elemente de rol ascuns. Descoperă cum jucătorii se transformă în muritori,...

  • Modificări Esențiale pentru Black Friday

    Modificări Esențiale pentru Black Friday

    Pregătește-te pentru Black Friday cu cele mai recente modificări ale campaniei noastre: program special, oferte exclusive online și sfaturi pentru o experiență optimă de shopping. Fii la curent cu toate...

    Modificări Esențiale pentru Black Friday

    Pregătește-te pentru Black Friday cu cele mai recente modificări ale campaniei noastre: program special, oferte exclusive online și sfaturi pentru o experiență optimă de shopping. Fii la curent cu toate...

  • Noi Modalități de Plată la Jocozaur

    Noi Modalități de Plată la Jocozaur

    Descoperă noile opțiuni de plată de la Jocozaur.ro! De acum poți folosi nu doar Cardul Cadou și Cardul Cultural Pluxee și Edenred, ci și suportul Prima de Cariera Didactica. Am...

    Noi Modalități de Plată la Jocozaur

    Descoperă noile opțiuni de plată de la Jocozaur.ro! De acum poți folosi nu doar Cardul Cadou și Cardul Cultural Pluxee și Edenred, ci și suportul Prima de Cariera Didactica. Am...

1 din 4